Bolero Hills

 

 

 

 

Ne-am dat seama că suntem o echipă de gurmanzi adevărați prin zâmbetele care se schițează pe fața noastră atunci când începem un proiect nou pe zona de food. Bolero Hills este unul dintre proiectele noastre delicioase, la care am lucrat cu mare poftă.

Am început totul de la 0. Am pornit cu partea de naming și slogan, iar mai apoi, am conturat trei variante de logo din care am ales-o pe cea mai potrivită valorilor brandului. Pe lângă cele două elementele principale și definitorii ale acestui brand, am mai lucrat pe partea de design a catalogului, a mapei de prezentare, a cărților de vizită, a flyerelor și a rollup-ului.

A urmat după o călătorie gustoasă în conceperea unui website, unde consumatorii au putut aproape gusta din pozele realizate de noi, preparatele delicioase pe care Bolero Hills le pune la dispoziție.

După conturarea acestor elemente de branding, am creat o strategie de marketing, cu accent pe rețelele de socializare, unde am transmis consumatorilor beneficiile acestui brand. Pentru a avea un impact puternic încă de la început, ne-am axat mult pe campaniile Facebook și Instagram Ads, pentru o vizibilitate cât mai crescută în online.

Share Project :

info proiect https://www.facebook.com/Bolero-Hills-1876421652634065/ trebuie metionat ca am facut urmatoarele: - creare BRANDING (Logo 3 variante , Semnaturi de E-mail, Foi cu Antet, Propuneri de naming, Slogan. creare nume logo si slogan) - creare WEB DESIGN (CREARE WEB SITE) - creare PRODUCTIE FOTO VIDEO design (Design Catalog de prezentare Design Mapa Design Carte de vizita, Design Flayer, Design Rollup,FOTOGRAFICE DE PRODUS FOTOGRAFICE concept ) - creare MARKETING ONLINE MARKETING (MARKETING ONLINE SI PROMOVAREA IN CADRU RETELELOR DE SOCIALIZARE)

More Work